Cel mai important roman social al lui Thackeray este “Balciul Desertaciunilor” ( “Vanity Fair”). Thackeray a imprumutat acest titlu din romanul alegoric ” Calatoria Pelerinului” de John Bunyan din secolul al XVII-lea.
Baza actiunii din roman o constituie povestirea soartei a doua femei: Amelia Sedley ( fiica unui burghez bogat ) si Rebecca Sharp ( fiica unor artisti saraci ). In jurul acestor figuri scriitorul creeaza puternice tablouri realiste, infatisand modul de viata al aristocratiei si al burgheziei engleze. ( cuvinte inspirate din “Istoria Literaturii Engleze”)
Nu inseamna ca daca esti bun trebuie sa fii si erou. Imi place ideea aceasta ciudata parca, dar reala. 1) Ceea ce mi-a placut in acest roman este faptul ca desi Thackeray o prezinta pe Amelia ca o fiinta pura si naiva, cinstita si virtuoasa, nu o considera o eroina. Indragostita de flusturaticul George Osborne, descopera la sfarsitul romanului ca acesta vroia sa o paraseasca pentru Becky. Parca mai mult pe Thackeray pare sa il intereseze Rebecca Sharp, o femeie frumoasa, inteligenta care isi cauta un loc in societate, insa prin mijloace lipsite de demnitate sau cinste.
2) Viata asa cum e ea – asa ne este prezentata. Cu oameni buni si rai, cu intentii meschine sau binevoitoare.
Scriitorul nu uita de titlul dat si il mentioneaza foarte des: “Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni.” El a scris mamei sale: “Am de gand sa infatisez un grup de oameni care traiesc pe lume fara Dumnezeu, lacomi, vanitosi in majoritatea lor, absolut multumiti si convinsi de inalta lor virtute.” ( “Istoria Literaturii Engleze”)
Cartea merita citita…mai mult merita descoperita viata celor din anii 1850…cu aceleasi rautati, aceleasi meschinarii, ca si acum.
